Situaţia recuperării proprietăţilor pierdute în regimul comunist, sursă de mare nemulţumire pentru milioane de români.

Situaţia recuperării proprietăţilor pierdute în regimul comunist, sursă de mare nemulţumire pentru milioane de români.

Regimul comunist din România s-a putut instaura şi consolida doar prin violarea tuturor drepturilor fundamentale ale omului, în primul rând dreptul la viaţă, la proprietate etc. Un pericol pentru bolşevicii români aduşi la putere de ocupaţia sovietică au fost oamenii gospodari şi elitele României. După instaurarea sa, regimul comunist s-a preocupat de eliminarea elitelor şi  primul pas făcut pentru asta a fost distrugerea lor economică, prin impunerea de cote uriaşe chiaburilor şi ţăranilor înstăriţi, naţionalizări, confiscări. Dreptul la proprietate a fost desfiinţat prin tâlhării ca: jefuirea celor înstăriţi prin naţionalizare, colectivizarea forţată a ţărănimii, confiscarea averilor unor familii modeste, de mici meşteşugari, a deţinuţilor politici şi deportaţilor.

 Confiscarea proprietăţilor în regimul comunist din România a avut o mare arie, ea incluzând şi proprietăţi mici ale unor familii modeste, ceea ce în alte ţări comuniste nu s-a petrecut. Colectivizarea forţată/ violenţa a fost o cale prin care proprietarii legitimi au fost lipsiţi de folosinţa proprietăţilor lor, timp de peste 40 de ani. Aceasta a dus la distrugerea ţărănimii, “clasa socială cea mai sănătoasă” după spusele scriitorului Marin Preda.

Criptocomuniştii care au luat puterea după 1989 au venit cu legi de retrocedare a proprietăţilor, deşi proprietarii nu cedaseră de bunăvoie averile lor, ci le-au fost smulse cu forţa. Termenul de “retrocedare” este insidios şi ticălos. Totodată proprietarii legitimi jefuiţi de comunişti au fost numiţi “foşti proprietari”, deşi CEDO i-a numit “proprietari de drept”.  În fapt este vorba de o recuperare a proprietăţilor jefuite de statul comunist. Proprietăţile ar trebui recuperate conform titlurilor de proprietate care nu au fost niciodată desfiinţate. Acest lucru este normal atâta timp cât Parlamentul României a  declarat Regimul comunist ca ilegitim şi criminal. Proprietarii jefuiţi de comunişti au şi astăzi titluri de proprietate valabile.

 Deşi se pretindea a fi date pentru a apăra drepturile “foştilor proprietari” legitimi, deposedaţi de terenuri şi case de către regimul comunist, legile de recuperare a proprietăţilor de după 1989 au fost elaborate în scopul de a folosi mai mult fostei nomenclaturi comuniste, care dorea să se privatizeze şi îmbogăţească.

O altă prevedere insidioasă şi ticăloasă a fost ca problema restituirii proprietăţilor să fie lăsată în seama autorităţilor locale şi a justiţiei, de fapt în scopul de a nu le înapoia. La persecuţia legislativă a proprietarilor legitimi s-a adăugat persecuţia instituţională. Astfel, administraţiile locale şi justiţia au refuzat constant retrocedarea terenurilor adevăraţilor proprietari pe vechile amplasamente şi le-au oferit în schimb fie terenuri de slabă calitate pe alte amplasamente, fie i-au trimis la despăgubiri, care în cea mai mare parte au fost amânate până în prezent. Acest lucru a fost posibil pentru că şi justiţia pare coruptă, obedientă, nu e nici imparţială nici competentă. CEDO,  prin grefierii români aserviţi fostei securităţi, respinge pe bandă rulantă plângerile românilor, le declară  “inadmisibile”, “dosarul va fi distrus după un an şi nu mai aveţi nici o altă cale de atac”, răspuns stereotip pentru toate cauzele legitime şi grave care ajung la CEDO. Puţine dintre terenurile de valoare şi casele naţionalizate ocupate de chiriaşi, cumpărate de aceştia pe sume modice au ajuns la foştii proprietari, doar pentru cei care au avut destui bani ca să poată plăti procesele costisitoare şi în care sunt suspiciuni rezonabile că a existat o filieră prin care magistraţii au fost mituiţi.

În timpul regimului comunist, în afară confiscării proprietăţilor, cu titlu sau fără titlu, mulţi proprietari au fost deposedaţi de acestea prin alte metode, fiind forţaţi să le doneze sau să le vândă unor protejaţi ai regimului, pe preţuri derizorii.

Legea 10 din 2001 de revendicare a caselor naţionalizate a avut un termen de valabilitate de 1 an. Acelaşi termen de depunere a notificărilor au avut şi cele pentru obţinerea despăgubirilor pentru case demolate. Dar autorităţile au amânat cu anii emiterea adeverinţelor de demolare, păgubiţii din sate întregi demolate rămânând fără aceste despăgubiri.

Cauza numeroaselor nemulţumiri ale proprietarilor deposedaţi din Vechiul Regat, unde nu a existat un cadastru şi cărţi funciare, este haosul din cadastru, administraţia locală şi justiţie, haos întreţinut cu bună ştiinţă de puterea politică de toate orientările, în scop de obţinere necuvenită de imobile de valoare pentru clientela sa.

 În Transilvania, unde cadastrul efectuat încă în timpul stăpânirii austro-ungare era riguros, cu hărţi cadastrale şi cărţi funciare foarte clare, după 1989 s-a instaurat acelaşi haos, tot în scopul furtului de terenuri. S-a profitat de faptul că în perioada comunistă s-au elaborat noi hărţi cadastrale, adaptate noilor stăpâni, GAS-uri, GAC-uri, Staţiuni de Cercetare, Şcoli Agricole etc. După intrarea în vigoare a legilor de retrocedare, foştii proprietari de terenuri – pe care le-au deţinut conform vechilor hărţi cadastrale şi cărţi funciare – au fost obligaţi să-şi identifice terenurile prin expertize cadastrale, după care au primit noi titluri de proprietate. Însă există încă un număr foarte mare de proprietari care nu au fost puşi în posesie, deşi au efectuat pe banii lor expertize cadastrale de identificare. Motivul invocat de Primării e faptul că încă nu a fost finalizat cadastrul general al localităţilor, cadastru care va mai dura ani de zile, întrucât nu sunt fonduri. În acest fel s-a încălcat dreptul fundamental la proprietate garantat de Convenţia Drepturilor Omului. Proprietari cu acte în regulă şi cărţi funciare clare au fost din nou deposedaţi. Statul este obligat să compare prin suprapunere vechile hărţi cadastrale cu cele întocmite de regimul comunist şi să restituie proprietarului terenul pe vechiul amplasament.

 În nordul Transilvaniei, după 1990, mulţi proprietari de etnie maghiară au revendicat şi au primit proprietăţi care fuseseră cumpărate după Unirea din 1918 de  către statul român, în schimbul unor sume generoase, şi pe care aceştia le-au ocupat din nou, abuziv, după cedarea Ardealului de Nord în 1940.

Justiţia nu a dat dreptate adevăraţilor proprietari, în schimb a fost brusc şi suspect de eficientă când a fost vorba de cei care au cumpărat drepturile litigioase. După mulţi ani de procese fără rezultat, bătrâni, săraci şi fără speranţă, mii de proprietari şi-au vândut drepturile litigioase pentru sume de sub 10% din valoarea proprietăţii.

 Puterea politică s-a folosit de justiţie pentru îmbogăţirea clientelei sale.

 Deşi adversarii restituirii proprietăţilor vorbesc despre marea greşeală a legiferării “restituţio în integrum”, nu ştiu, sau se fac că nu ştiu despre ce vorbesc. “Restituţio în integrum” presupune  şi despăgubirea proprietarilor pentru folosinţa imobilului şi pentru stricăciunile pe care le-a suferit acesta. Cu aceste sume proprietarii şi proprietăţile  ar fi putut reveni la starea lor de la confiscare, nu am fi văzut case restituite aflate în paragină fiindcă  proprietarii nu au bani să le repare. Din nou sunt la mâna samsarilor imobiliari care le oferă preţuri modice.

PCG va trebui să conlucreze şi cu alţi factori politici interesaţi să repare aceste nedreptăţi printr-o lege dreaptă, care să respecte Convenţia drepturilor omului. Explicaţiile date de puterea politică de după 1990 prin care a încălcat aceste drepturi proprietarilor de drept invoca pretextul că legile de restituire ar crea noi victime printre chiriaşii din casele naţionalizate, dar ele nu se susţin. Legile nedrepte de restituire au avut ca victime adevăraţii proprietari şi au generat o pătură de milionari veroşi, îmbogăţiţi din afaceri imobiliare.

Toate aceste nedreptăţi au creat o masă destul de numeroasă de detentori precari de proprietăţi, dar numărul celor jefuiţi de proprietăţile lor binemeritate după munca şi merite deosebite de generaţii este mult mai mare.

               Printre prevederile unei legi de restituire a proprietăţilor corecte se impun: interzicerea cumpărării drepturilor litigioase, imprescriptibilitatea notificărilor în cazul despăgubirilor pentru case demolate, anularea unor donaţii şi vânzări forţate pe care au fost nevoiţi să le facă în perioada comunistă proprietarii – foşti deţinuţi politic, evacuaţi din casele lor, închişi şi/sau strămutaţi, anularea retrocedărilor pentru cetăţenii maghiari care au primit de la statul român despăgubiri după 1918, dovedirea gratuită  a fostelor proprietăţi nedeclarate înainte de 1945, cu martori pe uzucapiune, despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate foştilor deţinuţi politic, regim de urgenţă pentru procesele de restituire şi lista e deschisă.

Materialul de mai sus este elaborat de mai mulţi membri ai “Asociaţiei Victimelor Comunismului Bolşevic şi a Sechelelor Sale”, printre care şi Doamna Nina Alferaru (n. Indrieş), Membru Fondator al PCG. Conţine adevăruri dure care poate nu sunt toate de formulat în această etapă, dar într-un final trebuie să se ţină seama de ele.

One Reply to “Situaţia recuperării proprietăţilor pierdute în regimul comunist, sursă de mare nemulţumire pentru milioane de români.”

  • Voicescu

    By Voicescu

    O nedreptate nu trebuie indreptata prin alta nedreptate a burgheziei proletare. Ori la noi asta s-a facut. Sustin afirmatiile dumneavoastra . Succes!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *