MESAJ  de  UNITATE  şi  SPERANŢĂ

MESAJ de UNITATE şi SPERANŢĂ

Iuliu Maniu este invincibil, rămâne adevăratul model de om politic: Creştin, Democrat, Patriot, om al Unităţii Europei.

Casa lui Iuliu Maniu renăscută –un Eveniment-de-Mare-Preţ− ne dă un imbold spre unitate şi ne întăreşte speranţa că Marele Partid Istoric al Creştin-Democraţiei Româneşti va juca din nou un rol important în viaţa Ţării.

casa lui Iuliu Maniu

          Cei care aparţinem cu adevărat Familiei PNŢCD şi nu ne-am supus unui impostor activăm în două partide şi în câteva organizaţii civice.

          PNŢCD este răpit de inamicii noştri. Am deschis proces în Justiţie pentru ca numitul Aurelian Pavelescu să fie pus sub interdicţie judecătorească.

          Este o situaţie de criză, dar nu trebuie să ne descurajăm. Astăzi este imperativ ca toţi militanţii autentici ai PNŢCD să reintre în luptă cu toată hotărârea, în formaţiunea în care se simte fiecare mai folositor pentru cauza renaşterii Româneşti.

          Partidul Corectei Guvernări, iniţiat de Senatul PNŢCD în 2010, pus sub Preşedinţia Domnului Ion Varlam, ca soluţie pentru salvarea PNŢCD-ului, devenit, la 1 Februarie 2019 Partid legal constituit,

                   Vă cheamă pe toţi naţional-ţărăniştii creştin-democraţi să acţionaţi fiecare pentru întărirea celor două partide –PNŢMM şi PCG− şi pentru identificarea soluţiilor optime de colaborare la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, 2020, spre re-lansarea PNŢCD-ului.

  Cu Bună-Credinţă,  

Liviu PETRINA – Preşedinte Executiv al PCG
Fost Membru al Parlamentului                                   
Bucureşti-Bădăcin,  Octombrie 2019  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *