PCG cere sprijin de la Biserici  pentru ca  România să se alăture statelor  care promovează Principiile Creştine

PCG cere sprijin de la Biserici pentru ca România să se alăture statelor care promovează Principiile Creştine

Conducerea PCG a trimis Scrisori Ierarhilor Bisericii Ortodoxe, Bisericii Romano-Catolice şi Bisericii Române Unite cu Roma în care roagă sprijin pentru ca România să răspundă pozitiv la Cererea Guvernului American de a colabora în cadrul ONU în promovarea principiilor creştine.

          Scrisoarea Conducerii PCG:

          „În confruntarea dintre Religie şi Secularism se remarcă, în ultimii ani, Statele Unite ale Americii, sub Administraţia Trump-Pence. În timp ce Ţările Uniunii Europene, inclusiv –din păcate!, România– continuă să insiste pe direcţia secularistă, SUA au devenit lider al apărării principiilor creştine. Recent, Guvernul American – prin Scrisoarea semnată de Secretarul de Stat Mike Pompeo şi de Şeful Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umanitare, Alex Azar – a solicitat Guvernului României sprijin pentru eforturile pro-vita ale SUA în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.         Acest demers oficial este fără precedent şi confirmă orientarea sănătoasă a Administraţiei Trump-Pence în privinţa apărării vieţii nenăscute.                                                                                                                          Având în vedere importanţa problemei şi Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, Partidul Corectei Guvernări, partid Creştin-Democrat riguros, a cerut MAE să ia în considerare cu maximă atenţie cererea SUA şi să se dea un răspuns pozitiv solicitării Guvernului american.                                                                                                                       PCG consideră că a venit vremea, iar împrejurările geopolitice ne cer ca România să se desprindă de abordarea greşită a Uniunii Europene, care a promovat până acum, în mod superficial şi păgubos, o politică pro-avort.     Sociologii şi filosofii contemporani responsabili consideră că, peste 30-40 de ani, actuala campanie pro-vita va fi considerată o culme a civilizaţiei omeneşti.                                                                                                             

Spre surprinderea noastră, MAE a răspuns că sediul acestui subiect, pe fond, este la Ministerul Sănătăţii. PCG a repetat demersul către Ministerul Sănătăţii.                                                                                                     

Din datele pe care le avem, Guvernul României nu a răspuns cererii SUA, în orice caz: nu a dat un răspuns pozitiv. Astfel că SUA a constituit un grup de 19 state care au început să acţioneze în favoarea familiei, apărării vieţii nenăscute, opririi „educaţiei” sexuale în şcoli, apărării sănătăţii mintale şi fizice etc. Semnificativ este faptul că în acest Grup sunt prezente Polonia, Ungaria şi Rusia, iar România lipseşte…                 

În aceste împrejurări, ni se pare potrivit ca Biserica să determine Guvernul –în conformitate cu valorile noastre tradiţionale şi cu interesul fundamental al României – să se alăture fără întârziere statelor care apără principiile creştine, să se desprindă de abordarea greşită a majorităţii ţărilor din Uniunea Europeană.

Vă rugăm –având în vedere, Harul, Competenţa şi Autoritatea Bisericii– să dispuneţi cercetarea celor de mai sus, spre o acţiune atât de necesară în prezent.”

Cu încredere,

Liviu PETRINA

Preşedinte Executiv PCG

Fost Membru al Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *