A ÎNCETAT DIN VIAŢÃ DISIDENTUL COMUNIST PAUL GOMA

A ÎNCETAT DIN VIAŢÃ DISIDENTUL COMUNIST PAUL GOMA

Victimã a actualei epidemii de corona virus, a cãzut , la 24 Martie a.c., scriitorul şi disidentul Paul Goma. Avea 84 de ani şi trãia din 1977 în Franţa , unde obţinuse azilul politic.

L-am cunoscut bine. Am fost vecini de pat la Jilva, unde am stat câteva luni în aceeaşi celulã, puţin dupã arestarea noastrã. Ulterior, dupã amnistia din 1964, când avea treabã la Bucureşti venea sã locuiascã la pãrinţii mei, în camerã cu mine.

Paul Goma si-a dobândit notorietatea, mai întâi în Ţarã, ca scriitor “onirist”,  şi ulterior peste hotare, ca disident comunist.

Paul Goma a fost inculpat drept contra-revolutionar pentrucã intenţionase sã organizeze o grevã studenţeascã. Ca şi colegii lui de lot , a primit o pedeapsã minimã pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale. La încheierea anchetei, a fost dus la închisoarea Jilava, în celula Nr 34, unde se aflau deja studenţii arestaţi în legãturã cu evenimentele care s’au desfãşurat în Ungaria în toamna anului 1956. Printre aceştia mã aflam şi eu.

De la Jilava, Goma a ajuns rapid la Gherla, unde a avut nespusul noroc sà-l cunoascà pe Al. Ivasiuc, care i-a inculcat , în scurtul timp cât au stat în aceeasi celulà, bruma de culturà literar-filozoficà care i-a permis sà depãşeascã nivelul propagandistic al formaţiei primite la fabrica de poeţi a PCR.

Ivasiuc mi-a spus cà Goma s’a purtat curajos şi demn în cursul şederii la Gherla. De unde a ieşit repede, condamnarea lui fiind micà. Dar nu pentru a fi eliberat, ci pentru a ispãşi o lungã pedeapsã administrativã, executatã în deportare la Lãteşti unde comportamentul sãu n’a fost la înãlţime.

Dupà decretul care a pus capàt detentiei si deportàrii politice, Goma venea frecvent la Bucuresti sà-si aranjeze situatia universitarà si a redobândi dreptul de a locui în capitalã. În perioada de circa un an cât a durat rezolvarea acestor probleme, a locuit la pàrintii mei, în aceeasi camerã cu mine, în patul fratelui meu, liber de când acesta se cãsãtorise.

Plecând în Franţa, nu am mai auzit de Paul pânã în 1968, când la Europa Liberã s’a difuzat ştirea cã s’a (re-)înscris în PCR. Dupã o pauzã mai scurtã , am aflat despre scandalul provocat de publicarea în Germania Occidentalã a romanului “Ostinato”, clandestin scos din Ţarã şi neconform cu linia recomandatã de Partid scriitorilor. Dupã lansarea cãrţii lui la Frankfurt , a venit la Paris , unde l-am revãzut. N-a rãmas, cum l-am sfãtuit noi, prietenii lui, şi s’a întors la Bucureşti.

Dupã ce a mai publicat câteva cãrţi, editate şi la Paris de cãtre Gallimard, s’a angajat politic aderând la mişcarea disidenţilor cehi care lansaserã manifestul “Charta 1977”.

Ca sã scape de presiunile fãcute de democraţiile occidentale la reuniunile CSCE, conducerea PCR s’a decis sã scape de el. Practic, a fost, expulzat cu nevasta şi fiul.

La Orly a fost primit de toatã extrema stângã, care-l aştepta ca pe un erou, ca nu cumva sã fie captat de membrii Rezistenţei Anti-comuniste, autorii memoriilor depuse de democraţiile occidentale la “coşul al 3-lea” al reuniunilor CSCE.  

Nu ştiu dacà literatura lui Goma – Dumnezeu sà-l ierte! – fãcea din el un bun scriitor. Dacã a fost lansat ca atare prin publicarea primei lui càrti de cãtre Galimard, acest lucru se datoreste faptului cã intelectualitatea francezã, care trãia sub teroarea ideologicã a  extremei stângi, l-a adoptat ca nu cumva sã fie folosit de dreapta democraticã împotriva Moscovei.

Împreunã cu istoricul Vlad Georgescu şi cercetãtorul Mihnea Berindei era autorul manifestului disidenţei comuniste din România, publicat în 1982 la Muenchen (editura Ion Dumitru) şi întemeietorul acestei mişcari. Ca toţi disidenţii, grupul din care Goma fãca parte nu milita pentru abolirea totalitarismului comunist şi restaurarea democraţiei -adicã a pluripartismului-, ci pentru reformarea dictaturii partidului unic, dupã modelul preconizat de intelectualii sovietici şi din celelalte state satelite ale URSS.

La liga drepturilor omului, Goma apartinea grupului ultra stângist format din Mihnea Berindei, Ariadna Combe, Alain Herşcovici-Paruit şi avocatul troţkist Blanc, juristul ligii. Aceastã gaşcã urmàrea sà facà din ligã trambulina de lansare a disidenilor in the making din România (Gabriel Andreescu, Liiceanu etc.), recrutaţi pentru a lua puterea dupã înlãturarea clicii Ceauşescu. Motiv pentru care cei numiţi mai sus au fost înlãturaţi din Ligã şi au pierdut accesul la Radio Europa Liberã, unde s’a constatat cà fàceau dezinformare.

Soţii Lovinescu-Ierunca, din totdeauna considerati ca nefiabili de cãtre liderii Exilului, printre cari doreau sà se afle, erau foarte frustrati cà nu aveau acces la mass-media şi nu reuseau sà publice la casele mari de editurà. Sufereau de asemenea cà apàruserà disidenti în mai toate statele comuniste din Europa, dar nu şi în România. De aceea au decis sà creeze ei o astfel de disidenţà, ai cãrei mentori şi promotori sã fie ei. Prima lor victimà consimţitoare – adicã primul disident comunist din România – a fost Goma, pe care ei l-au fabricat şi lansat zugrãvindu-l ca pe un contestatar – nu al sistemului în vigoare,  ci al metodelor de guvernare la care recurgeau conducãtorii partidului-stat.

Publicitatea pe care i-au fàcut-o la RFI şi Europa Liberã soţii Untaru (Ierunca era un nom de plume) i-a conferit imaginea de disident ca şi reputaţia de scriitor important, ce decurgea din publicarea operelor sale de cãtre Gallimard – precum şi luarea în braţe de càtre puternica presà marxistà, au sfârşit prin a-l îmbolnãvit pe Goma de o paranoia agresivã. S’a certat în termeni grosolani şi violenţi cu toti oamenii care-l ajutaserà sà devinà notoriu, ceea ce – fireşte – l-a izolat tot mai mult. Singurãtatea în care se cufundase a fost agravatã de pierderea nevestii, o fiinţã blândã şi plinã de tact, care a ţinut pe ascuns legãturile cu camarazii de detenţie şi cu binefãcãtorii lui bãrbatu-su.

Singurul merit necontestabil al lui Goma, care trebue sà fie celebrat de toţi românii, este seriozitatea şi tenacitatea cu care denunţã şi documenteazà ororile sãvârşite de sovietici în Basarabia şi în Bucovina. Aceastã activitate, care-i încununeazã cu glorie sfârşitul carierei , i-a adus lui Goma dimensiunea naţionalã pe care nimeni nu i-o mai poate contesta.

Pentru cã a deconspirat numele reale ale comisarilor şi ale agenţilor NKVD care au regizat şi condus operaţiile de exterminare a populaţiei româneşti de peste Prut, al cãror caracter de crimã rasialã nu poate fi tãgãduit de nimeni, este constant denunţat ca anti-semit  în foile “2” şi “Observator Cultural”, în redacţia cãrora rolurile de mentori şi de acuzatori sunt ţinute de urmaşii exterminatorilor comanditaţi de Kremlin.

Ion VARLAM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *