Inculpatului Ion ILIESCU,  ajuns, prin împrejurările cunoscute, „președinte” al României

Inculpatului Ion ILIESCU, ajuns, prin împrejurările cunoscute, „președinte” al României

Vă scriem din trei motive:

  1. Încercăm să ștergem măcar parțial pata ce s-a așternut peste istoria noastră prin faptele și omisiunile de care sunteți indiscutabil  responsabil și vinovat.
  2. Suntem îngrijorați de strania blocare de către „Justiția Română”  a cercetării faptelor penale ce le-ați săvârșit la Conducerea Țării, deplângem scandaloasa întârziere a condamnării vinovaților.
  3. Cunoaștem invocarea clemenței pentru vârsta înaintată, spre acoperirea principalului vinovat.

          În dorința de a despovăra Poporul Român, hărțuit de treizeci de ani de crimele Dumneavoastră împotriva umanității, crime nepedepsite,

          Vă cerem imperativ:

  1. recunoașteți public crimele săvârșite, cu precădere cele de la Revoluție și de la Mineriadă, să recunoașteți trădările, în special cele privitoare la blocarea Re-Unirii Basarabiei cu România.
  2. Să solicitați Curții Supreme de Justiție și Procuraturii acordarea unei pedepse de natură să vindece situația actuală, un regim clement de închisoare, și anume, să vi se permită câte trei zile de libertate în decursul fiecărei luni de pedeapsă.

București, 26 Ianuarie 2021

Cu Bună Credinţă,

Ion VARLAM

Președinte PCG

Fost Deținut Politic

Fost Secretar General UMRL

Liviu PETRINA

Președintele Executiv al PCG

Fost Secretar General al PNȚCD

Fost Membru al Parlamentului României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *