Ce a fost la Revoluţie? Întâlnire cu participanţi

Ce a fost la Revoluţie? Întâlnire cu participanţi

Marţi, 17 Decembrie 2019, ora 17.00 , sunteti invitati la Sediul din Piaţa Victoriei al Partidului Corectei Guvernări (Calea Victoriei 155, bloc D1, scara 6, etaj II) , unde va avea loc un dialog între generaţii , spre păstrarea vie a amintirii martiriului românesc pentru eliberarea de sub dictatura comunistă.

PCG se doreste a fi noul PNŢCD , în condiţiile în care acest Partid Istoric a fost răpit de un impostor filo-PSD-ist. Poporul român se vede astfel lipsit de cel mai mare apărător al valorilor creştin-democrate din istoria sa.

Vor fi prezenţi:

Domnul Ion VARLAM, Deţinut Politic, Secretar General al UMRL, fost Consilier al lui  Corneliu Coposu, Preşedintele  PCG

Domnnul Liviu PETRINA, fost Secretar General al PNŢ-CD, Preşedintele Executiv  al PCG

Domnul Nicolai BEREA, Revoluţionar cu merite deosebite

Domnul Vlad CHELU, Liderul Tineretului PCG

Liviu PETRINA

Preşedinte Executiv PCG

Aurelian Pavelescu  sub interdicţie judiciară

Aurelian Pavelescu sub interdicţie judiciară

– evoluţii recente –

în Dosarul 19384/ 300/ 2019

  1. Institutul de Medicină Legal, primind cererea Procuraturii de a efectua o expertiză medico-legală neuropsihiatrică asupra numitului A. Pavelescu, a fixat data de 3 Februarie 2020 pentru investigaţia medicală.
  2. Totodată, s-a adresat Primăriei Sectorului II Bucureşti, Departamentul Tutelă, solicitând o expertiză sociologică.
  3. Numitul A. Pavelescu a depus la Judecătoria Sectorului II o Întâmpinare: Apărările pârâtului Pavelescu Aurelian se constituie în dovezi în plus ale lipsei de discernământ, ale nivelului foarte scăzut al gândirii sale și ale faptului că delirul său interferează cu viața și activitatea sa.
Citeste mai mult
Ştire de presă

Ştire de presă

PCG a avut un vechi litigiu de presă cu Ziarul România Liberă. În Noiembrie 2018, România Liberă a refuzat să publice –fie şi contra-cost– un Comunicat al PCG intitulat Ce caută PSD la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri !?!. De asemenea, a refuzat să publice –tot contra-cost– un Anunţ despre un Protest împotriva impostorului Aurelian Pavelescu.

Citeste mai mult
PCG la INETIV TV

PCG la INETIV TV

PCG va fi prezent astăzi,

Luni, 18 Noiembrie 2019, la INEDIT TV,

de la orele 21:30,

prin Domnul Liviu PETRINA

Domnişoara Ancuţa DOBROTĂ

Domnul Vlad CHELU.

PCG  la TELEVIZIUNEA  INEDIT TV

PCG la TELEVIZIUNEA INEDIT TV

Domnul Liviu PETRINA, Preşedinte Executiv PCG: Duminică, 10.11.2019 de la ora 2100 la 2300.

Domnul Mircea MUREŞANU, Membru în Comitetul de Iniţiativă Naţională PCG: Duminică, 10.11.2019 de la orele 2300.

Aurelian Pavelescu  sub interdicţie judiciară

Aurelian Pavelescu sub interdicţie judiciară

La 8 Noiembrie 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului II din Bucureşti s-a adresat Institutului de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” pentru ca acesta să efectueze o expertiză medico-legală neuropsihiatrică asupra numitului Pavelescu Aurelian.

Procesul în Justiţie a fost iniţiat de Domnul Ion Varlam şi Domnul Liviu Petrina (la 22 August 2019, Dosarul 19384/300/2019).

Biroul de Presa PCG

FRANCO − scos din Mausoleu de socialiştii faliţi

FRANCO − scos din Mausoleu de socialiştii faliţi

La 24 Octombrie 2019, osemintele lui Franco, salvatorul Spaniei şi al Europei Occidentale de sub ameninţarea ocupaţiei comuniste, au fost scoase în mod barbar din Mausoleul Naţional.

Aducem alăturat PROTESTUL PCG trimis Ambasadorului Spaniei la Bucureşti, în 4 Aprilie 2019.

Nu-l alungaţi pe Salvatorul Spaniei şi al Civilizaţiei Europene din Mausoleul Reconcilierii Naţionale !

 Guvernul socialist spaniol vrea să-l scoată din Mausoleul Reconcilierii Naţionale pe ȋnsuşi Autorul Reconcilierii: Francisco FRANCO !

 Excelenţă,

Cu mare indignare aflãm cã unul din marii bãrbaţi de stat europeni este supus meschinãriei vindictelor politice. Împreunã cu W. Churchill, Francisco Franco Bahamonte va rãmâne figura simbolicã a salvãrii civilizaţiei pe solul unde s-a nãscut şi s-a dezvoltat ea de-a lungul veacurilor. Toatã lumea – este suficient sã rãsfoieşti presa europeanã din vremea aceea pentru a te convinge – reacţiona cu groazã la ororile barbariei care au fost de la Jacobini încoace apanajul stângii pretins revoluţionare, care se desfãşurau în Spania rãzboiului civil (1936-1939): şapte mii de preoţi şi călugări au fost ucişi, unsprezece mii de biserici distruse.

Franco a salvat de la exterminarea în masã zeci – poate chiar sute – de mii de spanioli a cãror distrugere era planificatã şi în curs de executare când victoria sa a pus capăt sãlbãticiilor aşa zisului Front Popular.                                                                                     

Noi, cei din Europa de Est ştim bine ce înseamnã “front popular” şi “rãzboi civil” pentru comunişti şi stângişti. Front popular este expresia ce acoperã federarea forţelor antidemocratice care urmãresc desfiinţarea pluralismului real în scopul venirii la putere a unor formaţii comandate de agenţii Moscovei spre instaurarea sistemului partidului unic mascat prin federarea micilor partide vasalizate de comunişti.

Rãzboiul civil promovat de comunişti nu este decât glorificarea  masacrelor de civili a cãror anihilare fizicã este erijatã în exigenţa  luptei de clase. Aşa cum s-a întâmplat pretutindeni unde comuniştii au pus mâna pe putere.

Comunismul, fiind expresia politicã a crimei organizate şi comuniştii nişte rãufãcãtori specializaţi în omucidere, jaf şi fraudã, este evident cã nu pot fi combãtuţi prin mijloacele angelice propuse de democraţii imbecili sau complici. Astãzi, având în vedere revenirea Rusiei la mijloacele de dominaţie şi expansiune descrise de Marx în ajunul Rãzboiului Crimeii, cine nu este un anticomunist riguros şi activ, nu este un democrat credibil!

W. Churchill a înţeles acest lucru în contextul similar din 1937 şi i-a convins pe conservatorii englezi şi pe francezii lui Daladier de necesitatea strategicã a abandonãrii Frontului Popular – mai periculos pentru democraţie decât dictatura lui Franco – şi susţinerea discretã a celui care prezenta garanţii împotriva barbariei bolşevice.          

Am înţeles ceea ce înseamnă fascism pentru comunişti: este eticheta prin care justifică scoaterea din viaţa politică a democraţilor care îndrăznesc să-i înfrunte. Indiferent dacã Franco a fost cu adevãrat fascist sau dacã aceastã calificare nu este decât simplul efect al hegemoniei ideologice a stângii marxiste, el a fost şi rãmâne  – ca şi vecinul sãu portughez – un important salvator al Europei – pe care amândoi au salvat-o de totalitarismele hitlerist şi stalinist, refuzând categoric angajarea ţãrilor lor de o parte sau alta a rãzboiului de care depindea nu doar soarta Europei, ci a civilizaţiei însãşi. 

Indiferent de cecitatea meschinã a celor frustraţi de înfrângerea lor din 1939, Franco rămâne pentru toţi europenii salvatorul Europei continentale.

Excelenţa Voastră, 

Cerem imperios ca Parlamentul Regatului Spaniei să oprească imediat acest act imoral politic, barbar şi contrar intereselor Poporului Spaniol, contrar civilizaţiei Europene.

Cu Bună-Credinţă,  

Bucureşti, 04 Aprilie 2019

Ion VARLAM   – Preşedinte

Liviu PETRINA – Preşedinte Executiv                   

Cuvântul Domnului Dr. Ioan BOILĂ,   cu ocazia Re-Inaugurării Casei lui Iuliu MANIU, Bădăcin, 12 Octombrie 2019

Cuvântul Domnului Dr. Ioan BOILĂ, cu ocazia Re-Inaugurării Casei lui Iuliu MANIU, Bădăcin, 12 Octombrie 2019

Preasfinţia voastră, stimate părinte Cristian Borz,

iubiţi invitaţi, doamnelor şi domnilor.

A fost un glas al adevărului şi al dreptăţii neamului nostru,

Glasul lui Iuliu Maniu.

El a răsunat între zidurile parlamentului din Budapesta.

A fost un glas al Partidului Naţional Român şi al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost cel care la Arad a spus răspicat: ”Românii vor ruperea totală de Ungaria.” A răsunat pe Câmpul lui Horea la 1 Decembrie 1918. În perioada interbelică s-a opus falşilor patrioţi care prin diverse mijloace urmăreau supremaţia economică şi politică în Ardeal. S-a opus dictaturii lui Carol. Şi a fost pincipalul glas de luptă anti comunistă. A fost înnăbuşit între zidurile temniţei şi aruncat într-o groapă comună pe Câmpia Sighetului.

Duşmanii lui au crezut că a fost stins. Dar nu!

Astăzi, aici, în această  zi de sărbătoare, el se cere mărturisit.

În numele familiei lui de sânge, al familiei lui spirituale şi

al celei politice, îndrăznesc să mă fac purtătorul de cuvânt al

mesajului pe care ni-l adresează acum Iuliu Maniu.

Preasfinţia voastră, 

Iubite părinte Cristian Borz, 

Iubiţii mei bădăcineni,

Fraţilor.

Mulţumesc lui Dumnezeu că, în această îngrozitoare încercare prin care a trecut şi trece neamul meu, printr-un dar special s-au păstrat în inimile unor miloane de români rezistenţa şi tăria de a nu îngenunchea în faţa trădării, terorii, minciunii şi crimei. 

Prin acest dar a fost menţinută în inima multor români dragostea de neam şi disponibilitatea de jertfă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a păstrat în inimi convingerea că jertfa noastră nu a fost zadarnică şi este înscrisă în dreptatea Lui.

Mulţumesc părintelui Cristian Borz şi tuturor celor care au contribuit la această lucrare de restaurare a casei noastre de la Bădăcin  şi pentru extraordinarul efort depus în acest scop. S-a oprit distrugerea unei case care este atât de mult legată de inima mea şi a familiei mele. Şi voi accentua un lucru. Nu este vorba  numai de refacerea unor ziduri, ci şi de ştergerea unei nedreptăţi făcută mie şi sutelor de mii de români condamnaţi de comunişti la înaltă trădare.

Doresc să fac o mărturisire de conştiinţă. Am fost pe nedrept condamnat închis şi ucis în închisoare. Cei care au făcut-o sunt trădători de neam. Nu voi şterge aceste fapte care se vor înscrie ca unele dintre cele mai negre pagini ale istoriei. Dar crucea lui Cristos îmi cere să-i iert, pentru că ura şi răzbunarea nu se vor ridica niciodată la cer.

Iubiţi bădăcineni.

Aţi fost uniţi într-o puternică credinţă şi dragoste în biserica voastră în jurul preotului paroh Simion Man. Nu vă lăsaţi dezbinaţi. Nu uitaţi că singura unire şi solidaritate este cea a adevărului, dreptăţii şi iubirii.

Iubiţi fraţi.

Nori grei se adună de ani de zile peste cerul ţării mele. Pericole mari ameninţă instituţiile de bază, familia şi comunităţile săteşti. Disperarea bate la uşa multor români care sunt obligaţi să plece în alte ţări căutând un trai decent.

Eu vă spun. Nu descurajaţi! Aveţi încredere în puterea, în mila şi în dragostea lui Dumnezeu. Nu capitulaţi! Credeţi şi luptaţi. Cristos a spus.” Îndrăzniţi, eu am biruit lumea.” Şi aceasta este cu siguranţă şi biruinţa neamului nostru.

Doresc să vă adresez două cereri.

Prima este cuprinsă în testamentul meu.

Atunci când va fi posibil să se organizeze în această casă şi grădină aşezăminte cultural educative pentru tineri.

A doua cerere este să căutaţi osemintele mele pe câmpia Sighetului şi să mă aduceţi aici la Bădăcin alături de părinţii şi familia mea.

Acum (în final) mă alătur versurilor scrise în temniţele comuniste:

“Zdrobit eu cad sub lemnul crucii jos

Dar îl aud plângând şi pe Cristos.

Din lacrima pe ţarina oprită.

Am înţeles că jertfa e primită”.

Notă:

Domnul Dr. Ioan Boilă este

Membru în Consiliul de Onoare al
Partidului Corectei Guvernări.

PCG cere sprijin de la Biserici  pentru ca  România să se alăture statelor  care promovează Principiile Creştine

PCG cere sprijin de la Biserici pentru ca România să se alăture statelor care promovează Principiile Creştine

Conducerea PCG a trimis Scrisori Ierarhilor Bisericii Ortodoxe, Bisericii Romano-Catolice şi Bisericii Române Unite cu Roma în care roagă sprijin pentru ca România să răspundă pozitiv la Cererea Guvernului American de a colabora în cadrul ONU în promovarea principiilor creştine.

          Scrisoarea Conducerii PCG:

          „În confruntarea dintre Religie şi Secularism se remarcă, în ultimii ani, Statele Unite ale Americii, sub Administraţia Trump-Pence. În timp ce Ţările Uniunii Europene, inclusiv –din păcate!, România– continuă să insiste pe direcţia secularistă, SUA au devenit lider al apărării principiilor creştine. Recent, Guvernul American – prin Scrisoarea semnată de Secretarul de Stat Mike Pompeo şi de Şeful Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umanitare, Alex Azar – a solicitat Guvernului României sprijin pentru eforturile pro-vita ale SUA în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.         Acest demers oficial este fără precedent şi confirmă orientarea sănătoasă a Administraţiei Trump-Pence în privinţa apărării vieţii nenăscute.                                                                                                                          Având în vedere importanţa problemei şi Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, Partidul Corectei Guvernări, partid Creştin-Democrat riguros, a cerut MAE să ia în considerare cu maximă atenţie cererea SUA şi să se dea un răspuns pozitiv solicitării Guvernului american.                                                                                                                       PCG consideră că a venit vremea, iar împrejurările geopolitice ne cer ca România să se desprindă de abordarea greşită a Uniunii Europene, care a promovat până acum, în mod superficial şi păgubos, o politică pro-avort.     Sociologii şi filosofii contemporani responsabili consideră că, peste 30-40 de ani, actuala campanie pro-vita va fi considerată o culme a civilizaţiei omeneşti.                                                                                                             

Spre surprinderea noastră, MAE a răspuns că sediul acestui subiect, pe fond, este la Ministerul Sănătăţii. PCG a repetat demersul către Ministerul Sănătăţii.                                                                                                     

Din datele pe care le avem, Guvernul României nu a răspuns cererii SUA, în orice caz: nu a dat un răspuns pozitiv. Astfel că SUA a constituit un grup de 19 state care au început să acţioneze în favoarea familiei, apărării vieţii nenăscute, opririi „educaţiei” sexuale în şcoli, apărării sănătăţii mintale şi fizice etc. Semnificativ este faptul că în acest Grup sunt prezente Polonia, Ungaria şi Rusia, iar România lipseşte…                 

În aceste împrejurări, ni se pare potrivit ca Biserica să determine Guvernul –în conformitate cu valorile noastre tradiţionale şi cu interesul fundamental al României – să se alăture fără întârziere statelor care apără principiile creştine, să se desprindă de abordarea greşită a majorităţii ţărilor din Uniunea Europeană.

Vă rugăm –având în vedere, Harul, Competenţa şi Autoritatea Bisericii– să dispuneţi cercetarea celor de mai sus, spre o acţiune atât de necesară în prezent.”

Cu încredere,

Liviu PETRINA

Preşedinte Executiv PCG

Fost Membru al Parlamentului