Spre a pune un fundament solid Partidului nostru este necesar să definim limpede istoria și tradiția Neamului Românesc.
Programul Politic al Partidului Corectei Guvernări (PCG) ține seama de realitățile noastre istorice, de situația prezentă şi are în vedere pregătirea unui viitor mai demn.
România este pentru noi cea autentică. Adică aceea care reprezintă tradiţia, firească de la primele state feudale, constituite de războinicii care au luptat împotriva năvălitorilor barbari şi de clericii care au asigurat continuitatea dreptului public roman (în versiunea lui bizantină), veghind la organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice. De aceea, originea primordială a Puterii din cele trei Principate Româneşti este dublă: pe planul ideii de drept (doctrina prevalentă) este de sorginte sacră, iar pe planul exercitării dreptului de constrângere este de origine militară: statul-major al şefului militar (cancelaria domnească confundându-se până în sec. XVI cu administrarea domeniului domnesc).
România este o relicvă a teritoriului din vremi imemoriale locuit de Români, care a putut fi, prin lupte şi re-alipiri, salvat de agresiunile succesive ale valurilor de năvălitori motivaţi de pradă. Şi de acapararea pământului, deoarece în Evul Mediu posesia acestuia era deopotrivă isvorul puterii politice şi a bogăţiei personale şi colective (obştiile). Fenomenul acesta este contrar celor petrecute în ţările vecine şi în Apus, unde statele nou constituite s-au născut prin acapararea de teritorii.
Dreptul de a conduce şi a afirma comunităţile solidarizate de pericolul agresiunilor externe le revenea în mod natural războinicilor, adică nobililor capabili de a aduna, instrui şi organiza cete de luptători motivaţi de apărarea neamului – adică a limbii şi credinţei strămoşeşti, precum şi a gliei din care-şi asigură fiinţarea.
Hegemonia maghiară, tătărească, poloneză şi germană mai întâi, apoi cea otomană şi cea rusească, au lăsat locul dominaţiei mediatizate a unor greci şi apoi a unor evrei, care s-au înstăpânit pe cele trei Principate, în calitate de mandatari ai celor trei mari puteri interesate de bogăţiile descoperite de ocupanţi în cursul numeroaselor operaţii militare desfăşurate pe teritoriile Moldovei, ale Transilvaniei şi ale Ţării Româneşti în cursul confruntărilor dintre Turcia, Rusia şi Casa de Austria, între 1700 şi 1848.
Între 1848 şi 1918, Poporul Român a parcurs un drum sănătos al eliberării, independenţei şi unirii teritoriilor sale într-un singur Stat. Epoca interbelică a consolidat acest proces, dar nelegiuirile nazisto-comuniste au lovit grav România. Ocupaţia rusească sub mască marxistă a cauzat suferinţe cumplite Românilor, atât pe plan spiritual-moral, cât şi material.
Până în 1940, Occidentul nu a mai cunoscut de secole tragedia şi umilinţa ocupaţiei străine. El s-a bătut de secole pentru a cuceri, noi ne batem pentru a supravieţui. Ca şi în trecut, avem credinţă în dreptatea noastră şi în izbânda noastră.
Desăvârşirea Statului Român în 1918 a fost atât de tardivă din cauza expuneri constante la valurile succesive de năvălitori şi a poftei de dominaţie a statelor vecine constituite de aceştia. Vreme de o mie de ani, aceste state, au împiedicat şi s-au împotrivit existenţei şi evoluţiei statelor româneşti spre unire. Lupta continuă pentru apărarea graniţelor şi pentru conservarea propriei identităţi i-a obligat pe Români să joace un rol de paznici ai civilizaţiei europene.
Întârzierea în privinţa structurării statului şi a dezvoltării economice şi sociale –oricât de nobilă ar fi fost misiunea noastră de sacrificiu în favoarea Europei– este una din cauzele neajunsurilor noastre istorice şi actuale. România de astăzi, doar parţial realizată teritorial, continuă să fie victima aşezării ei geografice: a fost şi este la răscrucea marilor imperii. Relaţiile dintre acestea se fixează pe expansiunea influenţei. Azi ne aflăm, ca şi în 1914, în punctul de convergenţă a trei vectori de expansiune, cărora trebuie să le facem faţă.
Singura noastră posibilitate de a ne salva graniţele imemoriale şi fiinţa naţională este să dobândim o pondere strategică suficientă pentru a deplasa spre Nord şi Est acest punct de convergenţă. Trebuie să dobândim masa critică necesară pentru a stabili noi înşine cu cine şi cum să deplasăm acest centru de convergenţă. Nu ne e permis să repetăm greşeala – făcută de mai multe ori în trecut – de a ne bizui pe alianţe dezinteresate cu Marile Puteri. Trebuie să-i convingem pe vecinii noştri, de care suntem legaţi de aceleaşi pericole mai mult decât de o veche prietenie, de necesitatea absolută de a crea un front comun împotriva expansiunii tot mai agresive a imperiului mongolo-rus. O altă stăpânire rusească i-ar reduce pe unguri şi pe români – singurele popoare ne-slave din „zona de influenţă” a Rusiei – la rangul de curiozităţi folclorice pentru turişti.
România nu se poate lansa într-un astfel de program geopolitic dacă nu posedă un stat puternic prin susţinerea lui de către întreaga Naţiune, utilat cu mijloace performante de acţiune.
De aceea, se impune reconstituirea unei forţe armate credibile – în sensul capacităţii de disuasiune. Pentru aceasta, cerem:
– reintroducerea serviciului militar obligatoriu, pe modelul elveţian şi israelian.
– introducerea în şcolile medii a unor programe de educaţie bazată pe sport, care să pregătească tineretul pentru apărarea Ţării.
– cursuri obligatorii pentru a-i înzestra pe cetăţeni cu capacitatea de a identifica,demonta şi combate războiul psihologic şi hibrid.
– luarea tuturor măsurilor de asigurare a nevoilor populaţiei militare şi civile pentru o perioadă de doi ani, pentru a preveni dezorganizarea şi neajunsurile proclamării stării de război.
Toţi aliaţii noştri potenţiali vin şi pleacă. Noi, Românii, suntem condamnaţi la relaţii permanente cu Marea Putere care este Rusia. Interesul nostru, bine înţeles, este să ne menajăm relaţiile de bună înţelegere cu această ţară. De aceea, trebuie să negociem în mod continuu cu Moscova pentru a lichida toate problemele pendinte ale contenciosului ruso-român. Noi vedem acest lucru ca trebuind să se desfăşoare pe mai multe planuri:
- Cel punctual, care priveşte drepturile patrimoniale ale Românilor care au depus bunuri de valoare în Bancă în 1917, precum şi ale Statului Român cu privire la aurul din depozitele Băncii Naţionale.
- Tratative axate pe soluţionarea definitivă a problemei relative la drepturile noastre teritoriale: Basarabia, Bucovina şi Transnistria; la drepturile noastre asupra celorlalte teritorii româneşti ocupate de la Pacea de la Kuciuk Kainargi până la 1812.
- Luarea în seamă a interesului legitim al Rusiei. România, pentru a-şi obţine drepturile ei legitime şi indiscutabile, nu doreşte să fie constrânsă permanent la alianţe anti-ruseşti.
Faţă de alte Puteri trebuie să ne determinăm cu fermitate voinţa de a nu mai fi monedă de schimb în jocul lor strategic.
Suntem pro-europeni convinşi, dar considerăm că nu s-a negociat o aderare convenabilă la Uniunea Europeană, acceptându-se condiţii împovărătoare şi inechitabile.
Toate aceste împrejurări externe trebuie să ne determine la definirea de poziţii puternice şi adecvate structurilor Statului: Justiţie, Armată etc. şi ale organizării social-economice.